Managementul proiectelor și evaluarea programelor

program de masterat în limba română

Creşterea eficienţei şi a performanţei în sectorul public depinde de o bună organizare a activităţii instituţiilor publice. Managementul proiectelor şi evaluarea programelor oferă un instrumentar extrem de util atât în gestionarea proiectelor şi programelor finanţate din fonduri europene, cât şi în cazul celor finanţate sau co-finanţate din bani publici. Principalul obiectiv al programului este de a oferi o pregătire avansată în managementul proiectelor şi evaluarea programelor persoanelor interesate care activează sau vor să îşi dezvolte o carieră în domeniu, mai ales în contextul creșterii influxului de finanțare venită din partea unei game variate de instituții (UE, BM, Guvernul României, autorități publice locale și naționale, etc.) pe bază de concurs de proiecte.

Managementul proiectelor şi evaluarea programelor implică utilizarea de metode specifice ştiinţelor sociale pentru a fundamenta decizii privind dezvoltarea și îmbunătățirea programelor, organizațiilor, și politicilor publice. Curriculum-ul este conceput pentru a oferi studenților competențele necesare care să le permită să coordoneze proiecte şi să participe cu succes la implementarea acestora, precum şi să desfășoare evaluări de programe independente de înaltă calitate.