Internship

Programul “Interni în instituţiile publice” are drept scop primordial facilitarea unei mai bune integrări a viitorilor absolvenţi în cadrul instituţiilor publice. Departamentul de Administraţie Publică a înţeles importanţa unui program de internship pentru studenţii săi, motiv pentru care l-a susţinut încă de la început şi s-a implicat în implementarea acestuia alături de Asociaţia Pro Democraţia.

Studenţii selectaţi pentru acest program vor efectua un stagiu de internship la un nivel avansat, sub îndrumarea şi stricta supraveghere a practicienilor din administraţia publică, în cadrul instituţiilor partenere. La finalul celor 3 luni internii – voluntari în instituţiile publice – vor redacta un raport amănunţit cu privire la activitatea desfăşurată.

Dacă în primele etape ale programului, eram doar parteneri ai APD în desfăşurarea programului, începând cu anul 2004 şi odată cu cea de-a şasea etapă a programului, ne-am implicat activ în desfăşurarea acestuia, iar din 2005 programul a fost preluat în întregime de Departamentul de Administraţie Publică, ce şi-a asumat răspunderea de a continua şi dezvolta acest program.

Programul a evoluat, atât din punctul de vedere al numărului studenţilor cât şi în ceea ce priveşte diversitatea şi numărul instituţiilor publice implicate. Am depus eforturi pentru a atrage din ce în ce mai multe instituţii publice în acest program, dar şi pentru a-i face conştienţi pe reprezentanţii acestora de importanţa unui astfel de program, astfel încât prezenţa studenţilor în instituţii să nu fie tratată cu superficialitate.

Dacă la început aveam interni doar în instituţii precum Primăria sau Consiliul Judeţean, acum colaborăm cu mai multe instituţii dispuse şi capabile să asimileze interni:

 

 

Ce trebuie să faci pentru a fi selectat?

  • să depui dosarul de concurs până la data de 7 martie 2011 (dosarele trebuie să conţină CV şi Scrisoare de intenţie și se depun zilnic la secretariat master, între orele 9-15).
  • să te prezinţi la interviul care va avea loc în 9 martie, ora 13, sala de consiliu