Leadership în Sectorul Public

Formăm profesioniști din 1996.

ÎN ANUL 2023 NU VOM ORGANIZăM ADMITERE PENTRU ACEST PROGRAM

Reforma sectorului public și non-profit presupune numeroase provocări pentru cei aflați în poziții de conducere. Fie că vorbim despre influența social media, specificul generației millenials, mediul economic interconectat sau noul val de populism (vezi Brexit, Trump), Statul, dar mai ales cei care ocupă poziții decizionale în instituțiile statului trebuie să fie capabili să navigheze în acest mediu complex și dinamic.

Programul Leadership of the public sector își propune să ofere studenților care se văd în viitor în astfel de poziții, abilitățile și competențele necesare pentru a face față acestor provocări, prin intermediul unei abordări interdisciplinare care include discipline inovative, combinând cunoștințe teoretice din domenii variate dar complementare precum sociologie, comunicare, științe politice, administrație publică, management, economie etc.

Cursurile din cadrul acestui program sunt structurate astfel încât să dezvolte gândirea critică, o atitudine pro-activă și orientată spre soluționarea problemelor. Programul este conceput ca un set comprehensiv de experiențe care includ prelegeri, seminarii, muncă în echipă, activități de de community outreach, vizite de studiu sau laboratoare de inovare etc.

Programul se desfășoară în una dintre cele mai dinamice facultăți din cadrul Universității Babeș-Bolyai – FSPAC – cu o abordare de inspirație americană și al cărei deziderat principal este excelența academică.

După absolvirea programului de licență, studenții au posibilitatea să își continue investiția în propria educația în cadrul programelor de masterat și doctorat, tot cu predare în limba engleză.

Vrei mai multe informații?

Cauți ceva anume și nu reușești să găsești? Nicio problemă! Dă-ne un semn și te ajutăm noi. Sau poate vrei să treci pe la noi ca să vezi facultatea și campusul? Excelent, spune-ne când și de restul ne ocupăm noi!