Un profesor american la Cluj

 

Roger E. Hamlin este profesor în cadrul Michigan State University, East Lansing, SUA, fiind specializat în domeniul planificării urbane și al managementului public. Este în prezent responsabil cu implementarea unor proiecte de cercetare pentru Institute for Public Policy and Social Research (IPPSR). Prin intermediul IPPSR prof. Hamlin s-a implicat în construirea unei relații cu Departamentul de Administrație Publică al Univ. Babeș-Bolyai încă de la sfârșitul anilor 1990 și a avut un rol important în crearea unei legături de parteneriat între Cluj și East Lansing, concretizat prin înfrățirea celor două orașe.

În perioada 28 aprilie 2011 – 16 mai 2011 prof. Hamlin va susține o serie de prelegeri pentru studenții de la nivel licență și master ai Departamentului de AP și va avea întâlniri de lucru cu cadrele didactice ale Departamentului, în vederea dezvoltării parteneriatului cu IPPSR și a dezvoltării curriculei pentru specializarea de Community Development and Urban Planning a masteratului în administrație publică.