Școala de vară cu participare internațională

În perioada 26 mai – 2 iunie 2013, Departamentul de Administrație Publică al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (Universitatea Babeș-Bolyai) a organizat o școală de vară cu participarea unor studenți și cadre didactice de la Michigan State University (SUA), Universitatea Technică Dortmund și Universitatea Technică Berlin (Germania) și Tartu College, Tallinn University of Technology (Estonia). Tema școlii de vară a vizat regenerarea urbană prin intermediul evenimentelor culturale. În total, grupul a fost format din aproximativ 60 de persoane, cadre didactice și studenți.

În cadrul școlii de vară studenții și cadrele didactice au avut diferite întâlniri cu reprezentanți ai unor instituții publice și non-guvernamentale din municipiul Cluj-Napoca implicate în proiecte culturale și de conservare a patrimoniului construit. Astfel, delegația a fost primită de primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, în vederea unei discuții despre candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2013. Au mai fost vizitate obiective turistice precum Castelul Banffy (Bonțida), Salina Turda, Cetatea Alba Carolina etc.

O parte interesantă a școlii de vară a presupus realizarea de către studenți a unor miniproiecte de utilizarea a unor spații publice din Cluj-Napoca pentru evenimente recreative. Aceste proiecte au fost dezvoltate folosind formatul propus în cadrul aplicației Cluj Never Sleeps.