Paula Beudean

Paula Beudean este în prezent coordonator de proiecte la Fundația Danis pentru Dezvoltare Managerială (www.fundatiadanis.ro). Anterior (2006-2012), a lucrat ca și coordonator PR și fundraiser, iar apoi ca și director de programe la Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie. În timpul facultății și imediat după terminarea studiilor de jurnalism, Paula a lucrat în presa clujeană ca şi redactor şi prezentator de ştiri radio, timp de patru ani.

Din 2008, este cadru asociat în cadrul programului de masterat NGOs’ Management, susţinând cursurile de Fundraising for NGOs şi Marketing, Advocacy, Lobby and Volunteering for NGOs. Absolventă a aceluiaşi program de masterat al Departamentului de Administraţie Publică, ea a studiat şi un an de Nonprofit leadership and community development la University of Delaware (USA) şi a lucrat ca şi asistent de cercetare la Center for Community Research and Service din cadrul aceleaşi universităţi. De asemenea, în 2012, Paula a absolvit programul de Executive Education în Corporate Social Responsibility Strategy and Management: Creating Shared Value through Collaborative Sustainable Development, de la Institute for the Study of International Development, McGill University (Montreal, Canada).

Interesele ei de cercetare şi profesionale sunt legate de tot ceea ce înseamnă sectorul nonprofit şi dezvoltare internaţională.

 

Curriculum vitae: RO | EN

Email: beudean fspac.ro

Consultaţii:
Marți, 18.00-20.00, Sala I/6 (trimiteți un email înainte)

 

CURSURI:

PUBLIC INNOVATION
Syllabus

FUNDRAISING
Syllabus

MARKETING, ADVOCACY, LOBBY AND VOLUNTEER MANAGEMENT
Syllabus