Certificate MSU pentru absolvenții programului MPA

certificate MSU_int

Absolvenții programului MPA (Master of Public Administration) din generațiile 2013 și 2014 au primit săptămâna trecută certificatele de absolvire din partea Michigan State University/ Institute For Public Policy and Social Research și FSPAC. Certificatele se acordă ca parte a unui program comun între cele două universități care constă în schimburi de experiență la nivel de cadre didactice și studenți și respectiv în susținerea unor cursuri de către profesori americani la DAP. Cu ocazia ceremoniei, studenții au vorbit despre joburile pe care le ocupă în prezent, majoritatea în multinaționale/consultanță.