Nivel licenţă

Administrație Publică

Durata Studiilor: 6 semestre
Limba de predare
: română
Taxă de admitere
: 200 RON
Taxă de școlarizare
: 2600 RON

Administrația Publică este un domeniu interdisciplinar, care oferă studenților oportunitatea de a îmbunătăți felul în care funcționează comunitățile în care trăiesc. Absolvenții noștri vor avea posibilitatea de a se angaja și de a-și pune în aplicare competențele dobândite atât în instituțiile administrației centrale și locale (Guvern, Parlament, Președinție, Prefecturi, Primării, agenții guvernamentale) cât și în instituții ale Uniunii Europene, organizații non-guvernamentale și firme private.

Programul acreditat pe care îl oferim, cel mai bun din România, se află la intersecția mai multor domenii de studiu (management, resurse umane, sociologie, drept, economie, urbanism, protecția mediului, științe politice). Structura cursurilor și metodele de predare sunt inspirate din experiența profesorilor noștri în importante universități americane și europene. Accentul nu se pune pe memorarea unor cursuri ci pe înțelegerea conceptelor de bază, implicare în dezbatere, muncă individuală sau în echipă, dezvoltarea unor capacități de analiză și sinteză. Veți urma cursuri ca: Teorii organizaționale, Bazele economiei de piață, Managementul conflictelor și tehnici de negociere , Sisteme administrative comparate, Management public, Marketing public, Sistem constituțional și instituții politice, Managementul proiectelor, Managementul ONG-urilor.

Admiterea se face pe bază de concurs de dosare, ținându-se cont de media anilor de liceu și de media de la examenul de Bacalaureat. Vă oferim atât locuri bugetate cât și cu taxă; la sfârșitul fiecărui an, studenții cu mediile cele mai mari vor ocupa locurile bugetate (chiar dacă au fost admiși inițial pe un loc cu taxă).

Numărul locurilor bugetate și cu taxă scoase la concurs nu a fost încă stabilit de către minister, dar puteți consulta cifrele capacității de școlarizare (pentru toate specializările facultății), aprobate de minister anul trecut.

Pentru mai multe informații vă rugăm să accesați paginile dedicate organizării admiterii, în meniul din dreapta paginii.

 

Servicii și Politici de Sănătate (School of Public Health)

Durata Studiilor: 6 semestre
Limba de predare
: engleză

Numărul de locuri finanțate de la buget: 25

Numărul de locuri cu taxă: 20
Taxă de admitere
: 200 RON
Taxă de școlarizare valabilă pentru anul 2011-2012
: 2600 RON

Sănătatea publică este un domeniu nou de studiu ce urmărește îmbunătățirea sănătății comunităților prin educația în sănătate, prevenirea și controlul bolilor transmisibile și netransmisibile, dezvoltarea și implementarea politicilor în sănătate, dezvoltarea, evaluarea și implementarea strategiilor de management sanitar și monitorizarea hazardelor naturale.

Specializarea Servicii și Politici de Sănătate (School of Public Health), singurul program de sănătate publică disponibil la nivel licență pentru studenţii din România, are o singură linie de studiu, cu predare în limba engleză. Aceastapropune o abordare interdisciplinară care oferă un program de educaţie comprehensiv, urmărind cinci mari domenii de interes: Politici de sănătate şi management în sănătate, Sănătatea socială şi comportamentală, Epidemiologie, Biostatistică şi Sănătatea mediului.

Cursurile noastre sunt predate în parteneriat cu profesori de la universități din Europa și Statele Unite ale Americii și adaptate astfel încât să acopere fiecare aspect al sănătății publice, dar în același timp să permită studenților să se axeze pe domeniul lor de interes. Printre cursurile noastre se numără: Introducere în sănătate publică, Sisteme de sănătate,  Psihologia sănătății, Epidemiologie, Economia sănătății, Metode avansate de cercetare în științele sociale, Sănătatea și politicile de sănătate, Determinanții sociali ai stării de sănătate, Controlul și prevenirea traumatismelor, Sănătatea mintală, Design-ul, implementarea și evaluarea programelor de sănătate, Campanii de promovare a sănătații. Mai multe informații despre cursurile oferite sunt disponibile aici.

Admiterea se face pe baza mediei de la bacalaureat. Aplicanții trebuie să facă dovada competențelor lingvistice în limba engleză prin prezentarea la un interviu în limba engleză, organizat in cadrul facultății în ultima zi de înscriere. Mai multe informații legate de admitere sunt disponibile aici.